marți, 5 iunie 2012

iPhone 4S vs. Samsung Galaxy Nexus


Ultima parte a acestui an a fost marcată de lansarea unor noi smartphone-uri de top, ultimul pe listă fiind Galaxy Nexus, dezvoltat de Google şi produs de partenerii de la Samsung. De altfel, producătorul sud-coreean s-a evidenţiat în această perioadă ca cel mai redutabil rival pentru iPhone 4S, care îşi vede ameninţată supremaţia pe acest segment.
Chiar dacă vizează un public ţintă asemănător, iPhone 4S şi Galaxy Nexus sunt două telefoane destul de diferite, în special când vine vorba despre dimensiunea display-ului, ceea ce aminteşte de lupta dintre micuţul David şi gigantul Goliat.
Aceasta nu este însă singura diferenţă, iar Giz îţi prezintă în rândurile următoare un ghid care să te ajute să achiziţionezi telefonul potrivit şi în funcţie de dotările tehnice, de construcţie, de sistemul de operare şi, bineînţeles, de preţurile la care sunt comercializate în România. Va reuşi David să-l învingă pe Goliat?
Apple şi-a câştigat reputaţia pentru designul modelelor iPhone, iar iPhone 4S nu face excepţie de la regulă şi păstrează designul curat implementat pe iPhone 4. De asemenea, spatele este din sticlă, element ce sporeşte eleganţa în defavoarea integrităţii. În schimb, Samsung Galaxy Nexus este realizat din plastic, însă are un aspect premium, iar carcasa spate este are o aderenţă care te ajută să-l ţii mai bine în mână când vorbeşti.
Datorită display-ul gigant de 4.65”, Galaxy Nexus este cu 2 cm mai lung decât iPhone 4S, având nevoie în mod cert de un buzunar cât mai generos. Acest lucru nu a afectat însă greutatea, întrucât telefonul Google are doar 135 de grame, comparativ cu cele 140 grame ale rivalului său.
Cea mai mare diferenţă dintre cele două telefoane se remarcă la ecran. iPhone 4S beneficiază de un ecran Retina Display cu diagonală de 3.5” şi rezoluţie 640×960 pixeli, în timp ce Galaxy Nexus mizează pe un gigant de 4.65” care are două caracteristici de top: este de tip SuperAMOLED şi primul care oferă rezoluţie HD pe un smartphone: 720×1280 pixeli.
Fără îndoială, display-ul lui Galaxy Nexus este superior, însă iPhone 4S va rămâne alegerea utilizatorilor care nu au nevoie de un ecran atât de mare.
La nivelul dotărilor tehnice, Galaxy Nexus are de asemenea un uşor avantaj în faţa lui iPhone 4S la aproape toate capitolele. Procesorul care pulsează inima sud-coreeanului este de tip dual-core şi are o frecvenţă de 1.2 GHz, în timp ce unitatea prezentă pe iPhone 4S nu trece de 1 GHz. Diferenţa este şi mai mare în privinţa memoriei RAM: 1 GB vs. 512 MB în favoarea lui Galaxy Nexus.
Ambele telefoane sunt disponibile în versiuni cu 16 GB şi 32 GB de memorie internă, însă iPhone 4S vine şi cu o versiune de 64 GB. Niciunul dintre telefoane nu dispune de slot pentru carduri microSD.
Cele două smartphone-uri sunt practic la egalitate în privinţa conectivităţii, cu un uşor avantaj de partea lui Galaxy Nexus datorită vitezei de download de 21 Mbps disponibilă prin 3G, comparativ cu cei 14.4 Mbps oferiţi de iPhone 4S. În rest, vorbim despre Wi-Fi, GPRS, EDGE, bluetooth şi (micro)USB 2.0.
Unul dintre puţinele capitole la care câştigă iPhone 4S este camera foto de 8 MP, comparativ cu cei 5 MP oferiţi de Galaxy Nexus. Totuşi, ambele telefoane sunt capibile să înregistreze clipuri video în format Full-HD (1920×1080 pixeli) cu 30 de cadre pe secundă.
Diferenţe majore remarcăm şi la sistemul de operare: Apple mizează pe noul iOS 5, care păstrează uşurinţa de utilizare din versiunile precedente şi împrumută câteva elemente din rivalul Google Android, sistemul de notificări fiind cel mai bun exemplu. Între timp, Samsung Galaxy Nexus este primul smartphone dotat cu Google Android 4.0 IceCream Sandwich, primul sistem de operare unificat pentru telefoane şi tablete.
La o privire sumară, iOS are un uşor avantaj în faţa lui ICS datorită magazinului de aplicaţii mult mai bine dezvoltat, dar şi prin prisma aplicaţiilor preinstalate, însă aici alegerea este de asemenea subiectivă.
Designul şi dotările tehnice sunt importante într-o astfel de comparaţie, însă preţul joacă de asemenea un rol important în procesul de decizie.
iPhone 4S este disponibil la toţi operatorii de telefonie mobilă din România, iar cel mai mic preţ pentru versiunea de 16 GB este de 149 EUR în cazul unui abonament Vodafone de 59 EUR/lună. Asta în timp ce Galaxy Nexus este disponibil doar la Vodafone pentru un preţ minim de 169 EUR în cazul unui abonament de 37 EUR/lună. În ansamblu, Nexus Galaxy este mai avantajos la abonament, întrucât diferenţa de 20 EUR se recuperează încă din prima lună de contract.
Dacă te interesează preţurile fără conectare, află că iPhone 4S de 16 GB costă 3.000 lei sau 677 EUR la Vodafone (adică aproximativ 2.950 lei), în timp ce Galaxy Nexus de 16 GB poate fi achizionat la liber de la Vodafone pentru 569 EUR, adică aproximativ 2.500 lei.
Cu alte cuvinte, Galaxy Nexus este mai ieftin indiferent dacă îl achiziţionezi cu abonament sau fără contract, în condiţiile în care dotările tehnice sunt mai bune. Pentru mai multe detalii despre preţuri citeşte articolele dedicate pentru iPhone 4S şi, respectiv, Galaxy Nexus.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu